„Vrem să ne extindem mai departe“. Farmacia Băjan are o istorie de aproape trei decenii, iar principalele zone de dezvoltare au fost Vâlcea, Argeş, dar şi Bucureşti

Farmacia Băjan, una dintre cele mai puternice reţele locale de farmacii, cu o istorie de aproape trei decenii, a adăugat opt noi farmacii în prima jumătate de an, ajungând la o reţea de 40 de unităţi în mai multe judeţe – Vâlcea, Argeş sau Bucureşti.
♦ Investiţiile în 2024 urmăresc extinderea depozitului de medicamente din Vâlcea, accentul fiind pus pe robotizare. Farmacia Băjan, una dintre cele mai puternice reţele locale de farmacii, cu o istorie de aproape trei decenii, a adăugat opt noi farmacii în prima jumătate de an, ajungând la o reţea de 40 de unităţi în mai multe judeţe – Vâlcea, Argeş sau Bucureşti. Principalul proiect până la final de an este extinderea depozitului de medicamente propriu, din Vâlcea, care aprovizionează farmaciile. „Suntem într-o continuă dezvoltare pentru că piaţa ne forţează să ne mărim numărul de unităţi, să ne dezvoltăm partea de logistică şi de depozitare. Anul acesta am ajuns la 40 de unităţi şi vrem să le consolidăm, să le branduim pe toate sub aceeaşi marcă, Farmacia Băjan. Avem o investiţie mare în partea de depozit şi de logistică, unde vom veni şi cu parte robotizată pentru a scurta timpii de distribuţie. Până la final de an vom implementa acest proiect. Am mărit  inclusiv capacitatea de depozitare, pentru că, odată ce măreşti numărul de unităţi, automat trebuie să creşti şi logistica din spate“, a spus pentru ZF Mihai Băjan, unul dintre antreprenorii care se ocupă de reţeaua regională de farmacii. Alături în business, îl are pe fratele său, Farmacia Băjan fiind o afacere de familie predată din generaţie în generaţie. Prin intermediul depozitului propriu, Farmacia Băjan se aprovizionează cu medi­camente şi astfel există siguranţa unui flux de produse. Această legătură între o reţea de farmacii şi un distribuitor în acelaşi grup a fost motorul de creştere şi pentru marii jucători de la vârful pieţei.  „Am mai cumpărat, am mai deschis, am ajuns la 40 de farmacii şi probabil că nu ne oprim aici. Vrem să ne extindem mai departe. În acest moment, suntem în extindere cu depozitul pentru că trebuie să asigurăm logistica necesară desfăşurării unei bune activităţi. Investiţiile au mers în mărirea parcului auto, dublarea capacităţii de depozitare, creşterea numărului de birouri, achiziţia a doi roboţi“, a mai completat antreprenorul. În comparaţie, la jumătatea lui 2023, brandul Băjan număra 28 de farmacii, din informaţiile furnizate anterior de către reprezentantul companiei. Mihai Băjan spune că piaţa farmaceutică nu s-a schimbat semnificativ în ultimul an, în continuare cea mai mare provocare o reprezintă lipsa de predictibilitate în raport cu autorităţile. Mihai Băjan, Farmacia Băjan: Noi am crescut lângă această companie, odată cu farmacia şi în farmacie. Muncim mult, ne-am înconjurat de oameni de calitate.

„Sperăm ca anul viitor să vină cu predictibilitate. Dacă sunt schimbări fiscale şi legislative, şi de parte de preţuri, de aprobări, acest lucru ne înfrânează. La noi este preţ reglementat, e catalogul naţional al medicamentului, iar orice medicament care iese pe reţetă din farmacie are un preţ aprobat. Dacă preţul aprobat scade de la o lună la alta, asta se răsfrânge şi asupra noastră, pentru că trebuie să suportăm noi diferenţa. Sunt cazuri în care producătorii suportă, dar sunt puţine“, a mai explicat antreprenorul. În plus, farmaciştii se mai confruntă şi cu discontinuităţi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente. Sunt perioade în care anumite produse lipsesc de pe piaţă pe fondul cererii crescute, al problemelor pe care producătorii le au în urma pandemiei şi a războiului din Ucraina. „Concurenţa ne forţează să fim mai buni şi suntem deschişi să ne reinventăm. De exemplu, odată cu pandemia ne-am dezvoltat şi pe zona online. Ne extindem pentru că e nevoie de susţinere, şi marii jucători din piaţă prin asta câştigă. Au în spate un număr de farmacii cu care pot să asigure un volum de marfă. Volumul îţi creează un preţ. Cu cât ai volum mai mare, cu atât poţi să obţii nişte condiţii comerciale mai bune, în aşa fel încât să ai nişte preţuri poate mai mici sau decente“, a mai spus Mihai Băjan. O altă metodă de diferenţiere în piaţă este pregătirea constantă a angajaţilor prin cursuri, prezentări la care să participe şi să fie astfel la zi cu informaţiile medicale. „Părinţii noştri au început businessul foarte devreme, au muncit mult. Noi am crescut lângă această com­panie, odată cu farmacia şi în farmacie. Muncim mult, ne-am înconjurat de oameni de calitate, îi respectăm şi prin salarizare, dar şi prin felul de a ne comporta.“ „Am reuşit să creăm o echipă care are acelaşi deziderat“, a concluzionat Mihai Băjan. Bazele Farmaciilor Băjan, unul dintre cele mai puternice businessuri regionale din retailul farmaceutic, au fost puse în urmă cu 29 de ani în Râmnicu Vâlcea de antreprenorul Ilie Băjan, care a pornit un business de la profesia soţiei sale, farmacistă. Ulterior, şi băieţii săi au urmat meseria de farmacist. Farmacia Băjan a încheiat anul 2023 cu afaceri de 117 mil. lei, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, arată datele publice. Datele de la Statistică indică un număr total de aproape 8.300 de unităţi farmaceutice la nivel naţional. România este una dintre pieţele cu cele mai multe farmacii la nivel european. Cele 8.300 de farmacii plasează ţara pe locul şapte într-un clasament de 19 state din Uniunea Europeană, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *