Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna şi Mangaliţa, prelungit

Guvernul a prelungit termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa pentru acest an. Se introduce şi definiţia pentru „scrofiţă”.
În şedinţa de Guvern de joi a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.315/2024 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024. Astfel, se prelungeşte termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024, având în vedere obiectivul privind creşterea efectivelor de porci din aceste rase, precum şi facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbţiei fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat. De asemenea, se introduce definiţia pentru scrofiţă, respectiv „scrofiţă din rasele Bazna sau Mangaliţa – o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secţiunea principală, care are înregistrată cel puţin o montă sau o însămânţare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.

Actul normativ vizează susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, în vederea creşterii numărului de animale de reproducţie deţinute şi a produşilor valorificaţi de la acestea, şi, implicit, a creşterii efectivelor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa la nivel naţional, conform Ministerului Agriculturii. Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, respectiv producătorii agricoli PFA, II şi IF, producătorii agricoli societăţi agricole şi producătorii agricoli persoane juridice. Prin HG privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2024, ce a fost adoptată de Guvernul României în data de 4 aprilie 2024, valoarea sprijinului a crescut faţă de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an. Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *