Schimbări majore în serviciile medicale. Ce se întâmplă cu actualul card de sănătate

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a anunţat recent că sistemul cardului de sănătate este învechit, motiv pentru care ar urma să fie refăcut. Una din primele măsuri vizează cardul de sănătate, care va fi accesat de pe telefonul mobil, exact ca un card bancar. Ministrul a subliniat că actualul sistem funcţionează de mai bine de un deceniu, iar numărul celor care beneficiază de servicii de sănătate în baza cardului de sănătate s-a dublat. Schimbări la cardul de sănătate

„Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic. Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ţi se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani”, a spus Bogdan Ivan. Trebuie precizat că nu dispare cardul de sănătate, serviciile medicale vor putea fi accesate la fel ca până acum sau în baza acelui portofel electronic amintit de ministrul Digitalizării. O altă menţiune care merită precizată constă în faptul că CNAS a reuşit să salveze 100 de milioane de lei prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, după cum a evidenţiat şi ministrul Digitalizării. Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *