Proiect european de 42 mil. euro pentru modernizarea ’’Drumului Regelui’’, un traseu de 13 km între judeţele Hunedoara şi Arad

Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, au accesat un proiect european de 42 mil. euro, finanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru modernizarea ’’Drumului Regelui’’, pe o lungime de 13 km. Proiectul presupune modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în judeţul Hunedoara şi 4 kilometri în judeţul Arad, pe tronsonul Vaţa de Jos-Petriş.. ’’Staţiunea balneară Vaţa de Jos, cunoscută pentru apele sale termale, munţii Apuseni, castelul regal de la Săvârşin şi alte atracţii turistice din judeţele Hunedoara şi Arad vor fi mai uşor de accesat şi vizitat prin modernizarea , investiţie care va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Acest drum pitoresc de munte, construit în perioada postbelică la ordinul Regelui Mihai I al României, odată modernizat, va aduce beneficii atât turiştilor dornici să viziteze obiectivele din zonă, cât şi comunităţilor din judeţele Arad şi Hunedoara, oferind o rută alternativă la drumurile mai aglomerate şi scurtând timpii de deplasare’’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Perioada de finalizare a proiectului este luna aprilie 2028.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *