Producătorul de huse şi sisteme de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii Te-Rox din Paşcani, preluat de suedezii de la Holmbergs, a intrat în insolvenţă

Compania Holmbergs Safety System din Paşcani, fosta Te-Rox Prod, producătoare de huse şi sisteme de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii, a intrat în insolvenţă la propria cerere, potrivit unui anunţ publicat pe Portalul Instanţelor de Judecată. „Admite cererea formulată de către debitoarea Holmbergs Safety System SRL, având ca obiect deschiderea procedurii generale de insolvenţă (…), deschide procedura generală de insolvenţă”, se arată în anunţul postat pe 5 septembrie 2024. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată iniţial de creditoarea ING Bank – Sucursala Bucureşti, însă acum a fost calificată ca declaraţie de creanţă. Administrator judiciar provizoriu a fost desemnată compania CITR Filiala Galaţi. Mai departe, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, va avea loc inventarierea bunurilor companiei, iar administratorul judiciar va trebui să depună un raport prin care să propună fie intrarea debitoarei în faliment în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, până la data de 26 septembrie 2024. „Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 16.10.2024. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 21.10.2024.”

Businessul Te-Rox Prod din Paşcani a fost fondat de antreprenoarea Doina Cepalis, care, în 2020, l-a vândut suedezilor de la Holmbergs, grup în spatele căruia se află fondul de investiţii FSN Capital. Antreprenoarea nu a dezvăluit valoarea tranzacţiei, însă din datele ZF, aceasta a fost sub pragul de 10 milioane de euro şi a avut şi o componentă de earnout, adică fondatoarea nu a primit toţi banii, urmând a fi în continuare implicată în management. Astfel, Doina Cepalis a condus o perioadă afacerea, apoi a rămas membră în boardul grupului Holmbergs. Te-Rox a fost astfel redenumită Holmberg Safety Systems, păstrând obiectul de activitate, adică fabricarea de huse şi sisteme de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii. Compania Holmberg Safety Systems a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 49 de milioane de lei, în scădere cu 35% comparativ cu anul precedent, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe. Profitul de 418.000 de lei a fost şi el mai mic cu 60%, iar numărul de angajaţi s-a redus de la 577 la 430. Înainte de pandemie, businessul se apropiase şi de pragul de 100 de milioane de lei, chiar îl depăşise în 2016. În 2022, grupul suedez anunţa că are un plan de dezvoltare pe termen lung în România, întins pe o perioadă de zece ani sau chiar mai mult. Totuşi, una dintre cele mai mari probleme cu care Doina Cepalis spunea că se confruntă businessul din Paşcani era dependenţa faţă de materiile prime produse în China, o ţară care a fost mult mai lovită de restricţiile impuse ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *