Pentru a ţine pasul cu cererea de locuinţe, autorităţile ar trebui să construiască un alt oraş de aceeaşi mărimea

Criza locuinţelor din Marea Britanie a devenit atât de acută încât următorul guvern va trebui să construiască echivalentul unui alt oraş de mărimea Londrei pentru a compensa cinci decenii de construcţii sub obiectivele stabilite, arată o analiză a datelor oficiale, potrivit Bloomberg. Înaintea unor alegeri generale în care proprietatea a devenit un subiect-cheie de discuţii, o analiză Bloomberg a finalizărilor de locuinţe noi arată că, în unele părţi ale Regatului Unit, a fost construită doar o locuinţă pentru fiecare 10 persoane în plus din populaţie între 2011 şi 2021. Acest deficit reprezintă principalul factor care determină cea mai gravă criză a locuinţelor din ţară de la al Doilea Război Mondial. Timp de aproape cinci decenii, dezvoltatorii şi autorităţile locale nu au reuşit să livreze locuinţe în ritmul altor naţiuni bogate din Europa – sau chiar în ritmul în care a făcut-o Marea Britanie în anii 1960. Alegătorii mai tineri sunt supăraţi că pandemia şi cei 14 ani de guvernare conservatoare nu au făcut decât să agraveze problema în cauză.

Atât conservatorii premierului Rishi Sunak, cât şi opoziţia laburistă a lui Keir Starmer promit să construiască într-un ritm nemaiîntâlnit din anii 1970. Dar chiar şi lucrările în acest ritm ar necesita 14 ani pentru a elimina deficitul. „Numărul de locuinţe pe care nu le-am construit este acum atât de mare încât, pentru a elimina deficitul, este, realmente, necesar să construim o altă Londră, iar acest lucru se agravează de la an la an”, a declarat Paul Swinney, director de politici şi cercetare la Centre for Cities, un grup de cercetare nepartizan. Locuinţele care necesită a fi construite pentru a recupera decalajul depăşeşc cu mult numărul celor 3,8 milioane de locuinţe care se află deja în capitală, subliniind amploarea enormă a sarcinii pe care următorul guvern va trebui să şi-o asume.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *