IPS Teodosie a fost trimis în judecată

IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă. Alături de el a fost trimis în judecată şi un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi a lui P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Conform rechizitoriului, în iulie 2023, Petrescu Teodosie ar fi promis unui om de afaceri, martor, 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului. P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei) respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *