Îndeplinirea criteriilor de aderare la OECD în cursul acestui an prioritate a MS

Îndeplinirea criteriilor de aderare la OECD în cursul acestui an reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila participă la Reuniunea miniştrilor sănătăţii din ţările membre şi cele candidate la OECD. „România se află bine plasată în cursa de aderare la această importantă organizaţie internaţională care coordonează în mod eficient dezvoltarea economică şi socială din cele mai avansate ţări ale lumii. Îndeplinirea criteriilor de aderare în cursul acestui an reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi se referă în primul rând la accesul la servicii de sănătate de bună calitate, care este condiţionat de continuarea investiţiilor începute prin PNRR, digitalizare şi dezvoltare a resurselor umane în sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Conform Ministerului Sănătăţii, întâlnirea cu Stefano Scarpetta, directorul Departamentului de Ocupare a Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, a abordat inclusiv calendarul negocierilor şi progreselor înregistrate de România în sectorul sanitar. Progresele înregistrate de România în ultimii doi ani au fost apreciate de către Stefano Scarpetta, care a încurajat autorităţile din România să continue programul de reformă şi investiţii în domeniul sanitar, adaugă sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *