Cine este expatul care conduce operaţiunile locale ale Orange. Executivul e pasionat de tenis şi de vizionatul partidelor direct din tribune, iar pe lângă acest hobby prepară cât de des posibil bunătăţi pentru familie şi prieteni

081. Julien Ducarroz, CEO, Orange România

Cine este expatul care conduce operaţiunile locale ale Orange.Absolvent al Institutului Politehnic Federal Elveţian din Zürich, Julien Ducarroz s-a alăturat Grupului Orange în urmă cu 22 de ani, acumulând o experienţă complexă şi variată pe pieţele europene. El şi-a început cariera în Orange România, în 2007, ca strategy director, iar din 2009 a condus echipele de vânzări, marketing, digital şi comunicare de brand în calitate de chief commercial officer. Pe parcursul mandatului din România, a avut o contribuţie majoră la lansarea serviciilor Orange TV şi 4G şi a consolidat poziţia de lider a brandului Orange. După şapte ani petrecuţi în rolurile de CEO al Orange Moldova, respectiv Orange Polonia, în septembrie 2023 a preluat cârma operaţiunilor locale ale companiei. Executivul e pasionat de tenis şi de vizionatul partidelor direct din tribune, iar pe lângă acest hobby prepară cât de des posibil bunătăţi pentru familie şi prieteni, care îi admiră talentul culinar. Din 2016 este căsătorit cu Monica Munteanu şi au împreună doi copii, alături de care îi place să-şi petreacă timpul liber şi să descopere prin călătorii diversitatea lumii. Profilul lui Julien Ducarroz a apărut în ultima ediţie a anuarului 100 Cei mai admiraţi CEO din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *