China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

În timpul întâlnirii de vineri, preşedintele chinez a vorbit despre respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea win-win, potrivit BBC. Xi consideră că acestea sunt cele „trei principii majore” ale relaţiei SUA-China. Există „încă multe probleme care trebuie rezolvate”, dar China şi SUA ar trebui „să fie parteneri, nu rivali”, a mai spus Xi. Relaţiile dintre China şi SUA au înregistrat unele progrese după întâlnirea din noiembrie anul trecut dintre preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping.

Antony Blinken, care efectuează a doua vizită în China în mai puţin de un an, s-a întâlnit vineri şi cu ministrul chinez de externe, Wang Yi. Diplomatul chinez l-a avertizat pe omologul său american să nu calce pe „liniile roşii” ale Chinei. Relaţia China-SUA începe să se stabilizeze, dar încă este testată de „factori negativi”, a adăugat ministrul chinez. Wang nu a menţionat factorii negativi, dar între cele două superputeri există mai multe puncte sensibile precum influenţa în Marea Chinei de Sud, situaţia din Taiwan şi drepturile omului din China. Anthony Blinken a fost mai circumspect în declaraţiile sale în faţa presei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *