Bursă. Prefab, producător de elemente prefabricate din beton din Bucureşti, şi-a redus cu 30% veniturile în prima parte a anului, la 44 mil. lei. Profitul, în creştere

Producătorul de elemente prefabricate din beton Prefab Bucureşti (simbol bursier PREH), companie controlată indirect de antreprenorul Petre Marian Miluţ, a înregistrat venituri de 44,3 milioane de lei în prima jumătate a anului, cu 30% sub nivelul din S1/2023. Conform raportului financiar publicat la BVB, profitul net al companiei s-a majorat cu 268%, de la 99.797 lei la 367.290 lei, în contextul în care cheltuielile au ajuns, per total, la 43,8 milioane de lei, minus 31%.

„Climatul economic este în continuare caracterizat de fiscalitate excesivă şi schimbătoare, existând riscul de creştere a impozitelor şi taxelor pentru finanţarea cheltuielilor publice, legislaţie greoaie, birocraţie exagerată în obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionarii, risc valutar cu influenţă în preţul unor materii prime şi materiale”, reiese din raport. Acţiunile PREH se tranzacţionează în creştere cu 14,4% de la începutul anului încoace, pe o lichiditate de circa 400.00 de lei, la o valoare de piaţă de 170 de milioane de lei. Cel mai mare acţionar, cu aproape 70%, este compania Romerica International SRL, care, potrivit datelor Termene.ro, este controlată de Petre Miluţ (80%) şi Andrei Carol Stieber (20%).  „În prezent, fenomenul cel mai îngrijorător este creşterea inflaţiei care a determinat scăderea cererii în piaţa materialelor pentru construcţii datorită scăderii puterii de cumpărare şi orientarea către produse existenţiale a consumatorilor”, scriu reprezentanţii societăţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *