Redacția Banii.biz

Redacția Banii.biz

Cum puteţi lua mii de lei de la stat să vă schimbaţi maşina

Cum puteţi lua mii de lei de la stat să vă schimbaţi maşina
Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice în cadrul Programului Rabla Plus, conform unui comunicat recent publicat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Sumele alocate pentru etapa a doua de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie –

Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră şi le poate aduce o amendă de până la 1.320 de lei

Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră şi le poate aduce o amendă de până la 1.320 de lei
Conform unei schimbări, din anul 2022, a Codului rutier, şoferii care  nu respectă obligaţia de a “menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului” riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni. Nerespectarea acestor prevederi

Criză politică în SUA, după ce Biden pierde accelerat susţinerea partidului. Numărul Democraţilor de top din SUA care îi cer lui Biden să renunţe la campanie creşte puternic, dar preşedintele promite să lupte până la capăt

Un număr tot mai mare de parlamentari democraţi, inclusiv doi senatori americani, i-au cerut lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidenţială pentru Casa Albă din acest an, adâncind pericolul pentru campania sa de realegere, potrivit FT.  Sherrod Brown, senatorul democrat veteran din Ohio, care este implicat într-o luptă acerbă pentru realegere, a emis

Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care, alături de soţul ei, a reuşit să ajungă de la un magazin deschis în anii ’90 la 120 de magazine şi afaceri de sunte de milioane de lei

Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care, alături de soţul ei, a reuşit să ajungă de la un magazin deschis în anii ’90 la 120 de magazine şi afaceri de sunte de milioane de lei
100 Cele mai puternice femei din business. Dorina Mutu, Owner, co-founder, general manager, SC Annabella SRL Cifră de afaceri (2022): 480,4 mil. lei Profit net (2022): 20,3 mil. lei Număr de angajaţi: 1.083 ► Încă din copilărie m-am simţit atrasă de lumea comerţului, mi-am dorit să devin lider şi să conduc propria afacere sau să

Expert citat de CNBC: Daunele provocate sunt „dramatice”

Expert citat de CNBC: Daunele provocate sunt „dramatice”
Daunele cauzate de această întrerupere vor fi "dramatice", a declarat pentru CNBC Omer Grossman, CIO la firma de securitate cibernetică CyberArk. Daunele cauzate de această întrerupere vor fi "dramatice", a declarat pentru CNBC Omer Grossman, CIO la firma de securitate cibernetică CyberArk. "Defecţiunea se datorează unei actualizări software a produsului EDR al CrowdStrike. Acesta este

Pana informatică a sistemului Microsoft. Patru zboruri afectate până acum la Bucureşti

Pana informatică a sistemului Microsoft. Patru zboruri afectate până acum la Bucureşti
Patru zboruri sunt afectate, până la această oră, la Bucureşti, din cauza problemelor informatice de la Microsoft. Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, este vorba despre zborurile Wizz Air către Abu Dhabi (cu o întârziere estimată de o oră), Wizz Air către Bologna (întârziere 48 de minute), Wizz Air către Tenerife (întârziere o oră şi 10

Guvernul laburist vrea controlul căilor ferate. Cei mai importanţi operatori feroviari vor intra sub controlul statului în doar câteva luni, iar trei sferturi din călătoriile cu trenul vor avea loc pe linii naţionalizate

Guvernul laburist este pregătit să lanseze un proiect de lege pentru naţionalizarea căilor ferat, iar preluarea unora dintre cei mai activi operatori din Regatul Unit urmează să se întâmple în câteva luni,  scrie Financial Times. Aproape trei sferturi din călătoriile cu trenul din Marea Britanie ar urma să fie efectuate pe servicii feroviare naţionalizate în