Redacția Banii.biz

Redacția Banii.biz

Ninge abundent în centrul ţării

Ninge abundent în centrul ţării
Ninge abundent în centrul ţării. Drumarii amintesc că  meteorologii au emis un Cod portocaliu de ninsori şi viscol valabil până luni, 25 decembrie. Ninge abundent în centrul ţării. Acţionăm cu peste 160 de utilaje de deszăpezire dar, cu toate acestea, pe majoritatea drumurilor naţionale şi autostrăzile din judeţele Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna circulaţia

Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin de la cunoştinţe sau prieteni

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra mesajelor primite de sărbători: „Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin din partea unor cunoştinţe sau prieteni. Pot avea contul compromis de atacatori”. „Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin din partea unor cunoştinţe sau prieteni! Atunci când formularea textului pare

Anul acesta, am investit în reparaţia trotuarelor din Capitală aprox. 34 de mil. de lei

Anul acesta, am investit în reparaţia trotuarelor din Capitală aproximativ 34 de milioane de lei, iar suprafaţa totală pe care s-a intervenit este de 74.000 de metri pătraţi, afirmă Nicuşor Dan. El afirmă că lucrările vor continua pe toate străzile şi bulevardele administrate de PMB. „Se repară trotuarele pietonale de pe Bd. Regina Elisabeta, str.

Analiză. Cu ochii pe alt model de creştere

De aproape 25 de ani, cu un start ratat dacă ne uităm la alte ţări din regiune, economia României, la fel ca multe alte economii foste comuniste, s-a bazat pe modelul de creştere al investiţiilor străine, atrase de forţa de muncă accesibilă şi de fiscalitatea relativ prietenoasă. Acum însă, lucrurile stau diferit. Ce mutare va

Sarea contează şi în bucate şi în afaceri

Investiţii în zona de hotel şi aparthotel, revitalizare şi modernizare a restaurantelor, MENIURI construite de chefi cu stele Michelin, miza pe tehnologie şi sustenabilitate sunt doar câteva dintre direcţiile strategice pe care îşi construieşte planurile de dezvoltare City Grill. Grupul ia în considerare extinderea şi spre zona de convenience dar şi prin achiziţii ale unor

Poezie în decoruri

Poezie în decoruri
O dorinţă comună de a porni o afacere pe cont propriu i-a condus pe Flori Albu şi Dan Popescu, doi tineri cu backgrounduri variate, către Poetic Home-Atelier, un atelier de decoraţiuni interioare din Bucureşti. Ce este special la acest proiect? Flori şi Dan au integrat în această afacere mai multe pasiuni ale lor, în general

OpenAI este în discuţii pentru a obţine o nouă finanţare care ar propulsa compania la o evaluare de peste 100 de miliarde de dolari

OpenAI se află în primele discuţii pentru a obţine o nouă rundă de finanţare, care ar duce compania la o evaluare de cel puţin 100 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Termenii, evaluarea şi calendarul rundei de finanţare nu au fost încă finalizate şi ar putea suferi încă modificări, se arată în raport. OpenAI a