Blinken afirmă că naţiunile din Orientul Mijlociu trebuie să prevină “ciclul nesfârşit al violenţei”

Naţiunile din Orientul Mijlociu trebuie să îşi folosească influenţa asupra actorilor regionali pentru a se asigura că războiul din Fâşia Gaza este izolat şi pentru a preveni “un ciclu nesfârşit de violenţă”, a declarat sâmbătă secretarul de stat american, Antony Blinken. Blinken a vorbit cu presa sâmbătă seara, după ce s-a întâlnit cu liderii Turciei şi Greciei la începutul unui turneu de o săptămână, menit să calmeze tensiunile care au crescut de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas. Este practic în interesul tuturor naţiunilor din Orientul Mijlociu să limiteze luptele, a declarat Blinken reporterilor. “Vrem să ne asigurăm că ţările care au această părere îşi folosesc, de asemenea, legăturile, îşi folosesc influenţa, îşi folosesc relaţiile cu unii dintre actorii care ar putea fi implicaţi pentru a ţine lucrurile sub control, pentru a ne asigura că nu asistăm la extinderea conflictului”, a declarat el înainte de a zbura spre Iordania, informează Reuters.

Gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a declarat sâmbătă că a lansat rachete asupra Israelului, iar armata israeliană a declarat că a lovit o “celulă teroristă” ca represalii. Blinken a declarat că este foarte important ca Israelul să aibă securitate în nordul ţării. “Din punctul de vedere al Israelului, este clar că nu este interesat, nu doreşte o escaladare… dar trebuie, de asemenea, să fie pe deplin pregătit să se apere”, a spus el. Blinken a adăugat că, dacă eforturile de soluţionare a crizei vor eşua, rezultatul va fi “un ciclu nesfârşit de violenţă pentru oamenii din regiune”. El a mai spus că va analiza ce ar putea fi făcut pentru a maximiza protecţia civililor din Fâşia Gaza şi pentru a creşte livrările de asistenţă umanitară. “Mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi, în special copii”, a spus el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *