În decembrie, se va circula pe cele 4 loturi ale A7 între Buzău şi Focşani

Între Buzău şi Focşani se va circula, la începutul lunii decembrie, pe toate cele patru loturi ale A7, dă asigurări ministrul Grindeanu.

Cele patru loturi sunt la un grad de construcţie de peste 90%, spune ministrul transporturilor. Din discuţiile cu constructorul a reieşit că pe loturile 1, 2 şi 4 ale Autostrăzii Moldovei se va circula din jurul datei de 1 noiembrie, fără podul de la Buzău. Lotul 3 va fi terminat undeva în jurul datei de 1 decembrie, iar podul către sfârşitul anului.

„Cert este că între Buzău şi Focşani, de la începutul lunii decembrie, se va circula pe toate cele patru loturi. Pe celelalte două, de asemenea, care au termen de finalizare anul acesta, între Ploieşti şi Buzău, sunt tot în jur de 90%, ceea ce ne duce ca şi calendar în aceeaşi perioadă ca acestea patru loturi”, a declarat ministrul. Spre Paşcani, lucrările sunt undeva la peste 50%, între Focşani şi Bacău, şi undeva în jur de 40% între Bacău şi Paşcani, „astfel încât la sfârşitul anului viitor să se poată circulă de la Bucureşti până la Paşcani pe autostradă. Nu am niciun fel de emoţii că acest lucru nu se va întâmpla”. Autostrada Moldovei va avea aproape 440 km de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *