Cine este românca ce a înţeles potenţialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din ţara noastră, pe care majoritatea o ignoră, şi a făcut din asta o afacere de milioane de euro

100 Cele mai puternice femei din business. Rucsandra Hurezeanu, Founder şi CEO, Ivatherm Cifră de afaceri (2023): 8,5 mil. euro Profit net: 1,4 mil. euro Număr de angajaţi: 63

Biografie: Rucsandra Hurezeanu a fost dintotdeauna pasionată de cosmetice, încă de pe vremea când mama ei îşi prepara în farmacie propriile creme. A studiat medicina, face un doctorat în boli infecţioase şi urmează un program de MBA la ESCP Franţa şi apoi un EMBA la ASSEBUS România. După o experienţă de 7 ani în industria farmaceutică în marketing şi vânzări, în 2005 a creat primul brand de dermocosmetice din România – Ivatherm, lansat în urma descoperirii beneficiilor apei termale Herculane, care datorită unei mineralizări unice se dovedeşte a fi calmantă şi antiiritantă pentru piele. ► Am studiat medicina şi am lucrat mulţi ani în industria farmaceutică, în marketing şi vânzări. Pe măsura trecerii anilor am devenit preocupată de faptul că 50% din populaţie suferă de alergii şi piele sensibilă, din cauza poluării, stresului şi alimentaţiei şi aşa mi-a venit ideea să creez primul brand românesc de dermocosmetice dedicat pielii sensibile. Venind dintr-o familie de antreprenori pasul către crearea propriei mele companii a venit foarte firesc. În 2005 am creat Ivatherm, produse cu apă termală Herculane. ► Am avut o viziune foarte clară încă de la început în ce priveşte poziţionarea brandului şi strategia de business. Cu toate astea am avut două etape de creştere mai accelerată, prima dată de expansiunea internaţională şi a doua de digitalizarea brandului, intensificată în pandemie. Astăzi suntem în primii cinci jucători pe piaţa de dermocosmetice din România şi avem o prezenţă internaţională în 15 ţări, în Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. ► Astăzi „lumea” se schimbă mai repede, în toate domeniile vedem inovaţii şi schimbări majore. Consumatorii sunt din ce în ce mai educaţi, mai informaţi, îşi doresc branduri aliniate cu valorile lor, sustenabile, şi produse cu ingrediente naturale. Marketingul e alert, dinamic, e nevoie de creare de conţinut vizual, tendinţele se schimbă rapid. Proporţia vânzărilor online şi comerţul electronic vor creşte în continuare. Cred că preocuparea pentru sănătate, longevitate, dermocosmetice şi suplimente alimentare va fi din ce în ce mai mare, iar avansul medicinei este formidabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *