Bursă. IAR Braşov a încheiat S1/2024 cu un profit de 20 mil. lei, în scădere cu 55% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Veniturile, minus 10%

Compania IAR Braşov (simbol bursier IARV), care produce şi repară piese de schimb pentru elicoptere, a înregistrat un profit net de 20,2 milioane de lei în prima jumătate din an, cu 55,5% sub nivelul raportat în aceeaşi perioadă de anul trecut. Potrivit situaţiilor semestriale publicate la BVB, veniturile au atins 242,2 milioane de lei la 30 iunie, în scădere cu 10% an/an, în timp ce cheltuielile au însumat 222,2 milioane de lei, minus 0,8%.

Acţiunile IARV se depreciau cu 3,7% în după-amiaza de vineri, pe un rulaj de 12.000 de lei, ducând randamentul de anul acesta la minus 5%. Grupul este deţinut în proporţie de 65% de statul român prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. „Fluctuaţia anuală 2024/2023 a indicatorilor economico-financiari se datorează specificului producţiei cu ciclu lung de fabricaţie şi fluctuaţiei structurii programului de producţie (fabricaţie sau mentenanţă), chiar în condiţiile menţinerii unui grad de încărcare a capacităţilor de producţie de 106,16%”, scriu reprezentanţii IAR Braşov. Societatea a distribuit dividende de 11,7 milioane de lei pe 5 iunie, respectiv un dividend brut de 0,64 lei pe acţiune. În prezent, un titlu IARV valorează 13,1 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *