Trimiteţi-mă la Cotroceni, că altfel va fi greu să scăpaţi de mine

Proaspăt reales preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu a declarat că partidul are viitor „cu oameni de calitate”. El le-a cerut membrilor PSD să îl „trimită” la Cotroceni, pentru că „altfel va fi greu să scăpaţi de mine”. „Sunt foarte mândru de desfăşurarea Congresului, dar mai ales de echilibrul pe care l-am găsit în interiorul partidului. Am văzut tot felul de comentarii în ceea ce priveşte schimbările din conducerea partidului, dar astăzi am fost foarte atent la dumneavoastră şi am sentimentul că am fost cu toţii de acord. Un partid trebuie să aibă şi stabilitate, trebuie să fie deschis, trebuie să acorde locul cuvenit doamnelor, trebuie să ţină cont de câştigătorii din alegeri, şi, mai ales, un partid care vrea să aibă viitor trebuie să aducă cât mai mulţi tineri în conducerea lui şi trebuie să îi lase şi să îi încurajee să devină decidenţi”, a spus Marcel Ciolacu, după ce a recâştigat şefia partidului şi a fost declarat oficial candidat al PSD la alegerile prezidenţiale.

Ciolacu s-a adresat, în finalul congresului, lui Sorin Grindeanu, ales prim-vicepreşedinte şi lui Mihai Tudose, ales preşedinte al Consiliului Naţional spunând: „Mihai, Sorin, trimiteţi-mă la Cotroceni fiindcă altfel va fi greu să scăpaţi de mine”. Marcel Ciolacu a câştigat alegerile pentru preşedinţia PSD, cu 2.257 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi cinci „abţineri”, iar pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a fost votat de 2.257 de membri. Contra au votat patru, iar trei s-au abţinut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *