O opţiune pe masa Guvernului SUA ar fi obligarea gigantului online să vândă sistemul de operare Android sau platforma Google Ads. O variantă ar fi şi deschiderea forţată a Google Ads către alţi jucători, adică integrarea cu motoare de căutare rivale

Guvernul SUA are pe masă mai multe opţiuni dacă va merge înainte cu varianta şoc de a sparge în mai multe bucăţi gigantul online Alphabet ca remediu la poziţia de monopol pe care grupul o are pe piaţa căutărilor online şi a reclamelor online ataşate căutărilor pe internet, care variază de la vânzarea unor divizii / businessuri până la obligarea Alphabet la deschiderea către rivali, conform Bloomberg.

Guvernul SUA are pe masă mai multe opţiuni dacă va merge înainte cu varianta şoc de a sparge în mai multe bucăţi gigantul online Alphabet ca remediu la poziţia de monopol pe care grupul o are pe piaţa căutărilor online şi a reclamelor online ataşate căutărilor pe internet, care variază de la vânzarea unor divizii / businessuri până la obligarea Alphabet la deschiderea către rivali, conform Bloomberg. Discuţiile au loc după ce judecătorul federal Amit P. Mehta a decis că “Google este un monopolist şi a acţionat ca atare pentru a-şi menţine monopolul”, iar acum trebuie stabilite remediile pentru această situaţie. Una dintre opţiuni este cedarea sistemului de operare Android, utilizat pe aproximativ 2,5 miliarde de dispozitive la nivel mondial. În decizia sa, Mehta a constatat că Google cere producătorilor de dispozitive să semneze acorduri pentru a obţine acces la aplicaţiile sale precum Gmail şi Google Play Store. Aceste acorduri impun, de asemenea, ca widget-ul de căutare şi browserul Chrome ale Google să fie instalate pe dispozitive într-un mod în care nu pot fi şterse, împiedicând efectiv alte motoare de căutare să concureze, a constatat el.

Hotărârea lui Mehta a constatat, de asemenea, că Google a monopolizat reclamele care apar în partea de sus a unei pagini de rezultate ale căutării pentru a atrage utilizatorii pe site-uri web. Acestea sunt vândute prin intermediul Google Ads, fostul AdWords, platformă care le oferă specialiştilor în marketing o modalitate de a rula reclame legate de anumite cuvinte-cheie folosite în căutări legate de afacerea lor. Aproximativ două treimi din veniturile totale ale Google provin din reclamele asociate căutărilor, ajungând la peste 100 de miliarde de dolari în 2020. Dacă Departamentul de Justiţie nu cere Google să vândă AdWords, ar putea solicita cerinţe de interoperabilitate care ar face platforma să funcţioneze fără probleme pe alte motoare de căutare, au spus sursele. O altă opţiune ar necesita ca Google să cedeze sau să licenţieze datele sale către concurenţi, precum Bing de la Microsoft sau DuckDuckGo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *