Rheinmetall, cel mai mare jucător din industria de apărare, primeşte comenzi pe bandă rulantă pe fondul conflictelor din Ucraina şi Gaza. Producător german va livra echipamente militare în valoare de 49 mld. euro

Rhenmetall, cel mai mare producător de echipamente militare şi muniţie din Europa, a adunat comenzi record în valoare de 48,6 mld. euro. Vânzările şi profitul companiei germane continuă să crească puternic pe fondul războaielor din Ucraina şi Gaza, scrie FT. Grupul cu sediul la Düsseldorf a declarat joi că vânzările din prima jumătate a anului au crescut cu 30%, ajungând la 3,8 mld. euro , în timp ce profitul operaţional aproape s-a dublat, ajungând la 404 mil. euro, ca urmare a creşterii comenzilor pentru arme şi muniţii.

Directorul executiv Armin Papperger a declarat că profitabilitatea companiei  a crescut „în mod semnificativ” datorită creşterii vânzărilor, care vor continua să se majoreze anual cu aproximativ 2 mld. de euro “„în următorii ani”. Rheinmetall a declarat că proiectele cheie au inclus comenzi de artilerie pentru Germania şi Ucraina, cea mai mare comandă de până acum fiind un contract cu Bundeswehr pentru vehicule blindate Boxer în valoare totală de 2,2 mld. euro. Papperger, care a devenit un magnat al industriei de apărare europeană şi un susţinător puternic al sprijinului militar pentru Kiev, a atras furia Kremlinului după ce a anunţat că va a construi o serie de fabrici în Ucraina, axate pe întreţinerea tancurilor, muniţii şi apărare aeriană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *