„Sunt optimistă în privinţa viitorului. Crizele geopolitice, financiare şi sociale vor continua să apară, astfel încât flexibilitatea, rezilienţa şi empatia devin cele mai importante competenţe de care avem nevoie”

Cifră de afaceri (2022*): 1,3 mld. lei Profit net (2022*): 39,4 mil. lei Număr de angajaţi*: 3.426 *exerciţiul financiar încheiat la 30.09.2022

Biografie: Este director general pentru cele două locaţii Emerson, din Cluj-Napoca şi Gilău – cea mai mare şi mai complexă organizaţie Emerson din Europa. Este fondatoarea Women’s Impact Network (WIN) – o organizaţie internă care sprijină dezvoltarea femeilor şi inspiră tinerii să urmeze cariere în domeniul STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică). ► Acum 20 de ani aspiraţiile mele se îndreptau către domeniul ingineriei chimice. Visam să devin o cercetătoare de prestigiu şi să contribui la descoperirea remediilor pentru diverse afecţiuni. Totuşi, realizam că pentru a-mi îndeplini visul, ar fi fost necesar să colaborez cu o companie străină, deoarece cercetarea în România nu atingea un nivel avansat. Fiecare poziţie ocupată a reprezentat, în momentul respectiv, un pas în direcţia potrivită, iar eu m-am dedicat cu pasiune fiecărei responsabilităţi. ► Deşi parcursul meu profesional a luat o direcţie neaşteptată faţă de planurile iniţiale, am privit fiecare provocare ca pe o oportunitate de creştere. În timpul concediului de maternitate, am simţit nevoia unei schimbări. După opt ani petrecuţi într-o poziţie de director comercial, am început să explorez afacerile la nivel internaţional. Am descoperit plăcerea de a interacţiona cu oameni din medii culturale diverse şi de a înţelege particularităţile modului de desfăşurare a afacerilor în alte ţări. ► Sunt optimistă în privinţa viitorului. Crizele geopolitice, financiare şi sociale vor continua să apară, astfel încât flexibilitatea, rezilienţa şi empatia devin cele mai importante competenţe de care avem nevoie pentru a lucra şi a trăi în armonie. Având în vedere incertitudinea, adaptabilitatea şi abilităţile eficiente de gestionare a emoţiilor vor fi foarte importante pentru menţinerea stării de bine şi a performanţei. În acelaşi timp, va fi crucial să construim relaţii bazate pe încredere, empatie şi incluziune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *