Rusia a emis un mandat de arestare pentru Yulia Navalnaya. De ce este acuzată soţia regretatului opozant rus Alexei Navalnîi

Rusia emite mandat de arestare pentru văduva lui Alexei Navalnîi. Yulia Navalnaya locuieşte în prezent în afara Rusiei. La începutul lunii iulie, Navalnaya a fost desemnată noul Preşedinte al HRF din New York. Un tribunal din Moscova a emis un mandat de arestare pentru Yulia Navalnaya, sub acuzaţia de participare la o comunitate extremistă, a informat RIA Novosti în instanţă. În plus, Navalnaya a fost trecută pe lista de urmăriţi internaţionali, scrie DW. Navalnaya locuieşte în prezent în afara Rusiei, dar dacă se va întoarce, va fi arestată.

La începutul lunii iulie, Navalnaya a fost desemnată noul preşedinte al Fundaţiei pentru Drepturile Omului (HRF) din New York. Reacţia lui Navalnaya „Oh, dar care e procedura obişnuită?! Întâi agent străin, apoi deschiderea unui dosar penal, apoi o arestare?! Când scrieţi despre asta, vă rugăm să nu uitaţi să scrieţi principalul lucru: Vladimir Putin este un criminal şi un criminal de război. Locul lui este în închisoare şi nu undeva la Haga, într-o celulă confortabilă cu televizor, ci în Rusia – în aceeaşi colonie şi aceeaşi celulă de 2 pe 3 metri în care l-a ucis pe Alexei”. Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *