Povestea parcă desprinsă din filme a unui om care a ajuns din a spăla pe jos într-un Lidl din Germania, la a conduce unul dintre cele mai puternice lanţuri de magazine din România

100 Cei mai admiraţi CEO din România – 23. Marco Hoessl, CEO, Kaufland România şi Republica Moldova Executivul şi-a început cariera în retail în urmă cu peste 15 ani, în cadrul discounterului Lidl din Grupul Schwarz, iar mai apoi a făcut parte din departamentul de vânzări la nivel internaţional, lucrând pe tot cuprinsul Europei. După o perioadă de activitate ca director de logistică al Lidl, a activat şi pe partea de conducere naţională de vânzări în România.

A fost timp de trei ani activ în poziţia de director regional Lidl iar apoi a avut ocazia să treacă la Kaufland, în departamentul de vânzări internaţionale. El a preluat conducerea operaţiunilor Kaufland România în 2015, iar un an mai târziu a fost numit şi la conducerea operaţiunilor Kaufland Republica Moldova. Marco Hoessl vorbeşte limba română şi îi place să trăiască aici, unde şi-a făcut deja mulţi prieteni printre localnici. Executivul meditează în fiecare zi, pentru că, spune el, acest exerciţiu îl ajută să aibă claritate şi să aprecieze ce contează cu adevărat, iar pe lângă meditaţie, este pasionat de călătorii şi de ideea de a explora. Povestea pe larg a carierei lui este aici. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *