Morărit, panificaţie. Spre noi orizonturi

Industria de morărit şi panificaţie se dezvoltă an de an, companiile căutând continuu portiţe prin care să câştige fie cotă de piaţă, fie să-şi dezvolte afacerile. „Industria de panificaţie e aproape 100% românească. Sunt foarte puţine importuri, mai ales pe zona de bake off. Poate fi un model pentru alte industrii. Noi folosim 98% materie primă românească, pe toate segmentele, de la făină, drojdie până la împachetare”, a spus recent Ionuţ Ilie, managing director, Vel Pitar, lider pe piaţa de  panificaţie, cu afaceri de 841 de milioane de lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent. Majoritatea companiilor din top au fost pe creştere anul trecut, fie că vorbim de jucători specializaţi pe morărit ca Goodmills sau Şapte Spice, fie că vorbim de jucători cu un portofoliu mai complex precum Boromir sau companii active şi în retail precum Fornetti sau Tinervis Group. De exemplu, Tinervis Group, care deţine brandul LUCA, este cel mai extins jucător de pe piaţa de covrigării din România, în acest domeniu activând şi alţi jucători precum Simigeria Petru, Simigeria Matei, dar şi multe afaceri mai mici, care operează una-două patiserii, mai ales în oraşele mici şi medii. Piaţa este puternic fragmentată, la fel ca toată industria de panificaţie. LUCA are aproape 150 de brutării în România. „Anul 2023 a reprezentat o revenire la normal în ceea ce priveşte consumul prin prisma lipsei de fluctuaţii comparativ cu ultimii doi ani. Comportamentul consumatorului s-a schimbat foarte mult şi continuă să o facă în toate zonele de consum. Fie că vorbim de zone rurale sau marile oraşe consumatorii se comportă diferit nu doar atunci când aleg ceea ce vor să consume ci şi modul în care o fac (fizic sau online)”, spun reprezentanţii Fornetti România. Compania a ajuns să fie în peste 900 de puncte de vânzare, dintre care aproape 600 în sistem de franciză şi mai bine de 300 în HoReCa. În ultimii ani, compania şi-a diversificat universul în care desface produsele, astfel că pe lângă reţeaua de magazine, a intrat şi în retail cu produse care pot fi coapte acasă, dar şi în HoReCa. Practic, fiecare jucător încearcă să găsească o portiţă de creştere.

Pe de altă parte, jucători precum La Lorraine, Lantmännen Unibake România sau Lidas Tulcea sunt câteva exemple de companii care investesc în extinderea producţiei locale în ritm cu dezvoltarea pieţei. Cea mai recentă investiţie anunţată este cea a grupului suedez Lantmännen Unibake, cu afaceri de 1,1 miliarde de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *