De la un succes răsunător la un faliment la fel de spectaculos. Cum a ajuns o afacere promiţătoare, evaluată la 1 miliard de dolari, să colapseze

Bird Global, pionierul în domeniul serviciului de închiriere de scutere electrice, a cerut protecţia Capitolului 11 al Legii falimentului în Florida, la cinci ani după ce a firma a fost evaluată la peste 1 miliard de dolari, raportează Financial Times. În septembrie, Bursa de Valori din New York a anunţat că va retrage de la tranzacţionare Bird, după ce capitalizarea sa bursieră a scăzut sub pragul de 15 milioane de dolari.

„Facem progrese în direcţia profitabilităţii şi ne propunem să accelerăm acest progres printr-o restructurare executată competent”, a declarat miercuri directorul general interimar al Bird, Michael Washinushi. Bird a precizat că va funcţiona în mod normal în timpul procesului de restructurare. Activităţile sale europene şi canadiene nu fac parte din cererea de faliment. Fondată de fostul director executiv al Uber şi Lyft, Travis VanderZanden, în 2017, Bird a generat zeci de companii copie în întreaga lume, în pofida faptului că închirierea scuterelor electrice s-a dovedit a fi o afacere greu de întreţinut, pe fondul restricţiilor de reglementare, al preocupărilor legate de siguranţă şi al costurilor ridicate de capital şi de operare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *