Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa

Sorin Grindeanu a spus la Abu Dhabi, la întâlnirea cu conducerea companiei Dubai Ports, că autorităţile îşi doresc extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa.

„Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa! Acesta este mesajul pe care l-am avut astăzi în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports)”, a scris ministrul pe Facebook.

Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administraţia Portului Constanţa, a căpătat contur, iar pe 15 mai, va fi inaugurat noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off). „2023 a fost anul recordurilor absolute în ceea ce priveşte traficul de mărfuri în Portul Constanţa, iar tendinţa de creştere se menţine şi în anii următori. De aceea, suntem interesaţi de atragerea de finanţări pentru creşterea capacităţii portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităţilor de stocare şi a reţelelor rutiere şi feroviare din cadrul Portului”, adaugă ministrul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *