Prima întâlnire între Biden şi Erdogan la Casa Albă va avea loc în mai

Preşedintele Turciei, Tayip Erdogan, va fi primit la Casa Albă pe 9 mai, în prima sa vizită oficială în SUA în timpul mandalului lui Joe Biden, au declarat vineri oficiali americani şi turci.

Legăturile dintre cei doi aliaţi din NATO, mult timp tensionate din cauza divergenţelor privind o serie de probleme, s-au dezgheţat de când Ankara a ratificat, în ianuarie, candidatura Suediei la aderarea la alianţa nord-atlantică, după o întârziere de 20 de luni, care a provocat nemulţumiri la Washington, scrie Reuters. Cu toate acestea, tensiunile persistă, inclusiv în ceea ce priveşte nordul Siriei, unde forţele americane sunt aliate cu militanţii kurzi pe care Ankara îi consideră terorişti şi împotriva cărora a desfăşurat operaţiuni militare transfrontaliere. Între timp, Washingtonul a presat Ankara să facă mai mult pentru a se asigura că sancţiunile sale împotriva Rusiei nu sunt eludate în Turcia, un stat riveran Mării Negre.

De când Biden a fost ales, în 2020, el şi Erdogan s-au întâlnit de câteva ori în summituri internaţionale şi au vorbit la telefon. Turcia a făcut presiuni pentru o întâlnire la Casa Albă, relevă sursa citată. Unul dintre cei doi oficiali turci care au confirmat vizita planificată pentru luna mai a declarat că vizita are loc în timpul “unei ferestre de oportunitate” pentru legăturile bilaterale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *