Ana Bogdan e prima finalistă de la Transylvania Open

După încă un meci maraton, Ana Bogdan s-a calificat sâmbătă în finala turneului de tenis Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Ea a învins-o în semifinală pe Jaqueline Cristian în trei seturi, cu 6-3, 3-6, 6-4. În ultimul act, Bogdan joacă cu câştigătoarea meciului dintre Dart şi Pliskova. Favorită numărul 8 a turneului organizat la Cluj Napoca, Ana Bogdan (65 WTA) a înfruntat-o sâmbătă în semifinală pe Jaqueline Cristian (81 WTA), după ce cu o zi înainte trecuse de principala favorită, olandeza Arantxa Rus, după aproape 3 ore şi jumătate de joc. În primul set, Bogdan a reuşit un prim break pentru 4-2, dublat apoi de câştigarea game-urilor pe propriul serviciu, închizând primul act după o oră şi două minute de joc echilibrat, în care şi Cristian a avut 5 mingi de break nevalorificate.

Cristian a replicat puternic în actul secund, în care a condus cu 5-0 şi s-a impus în cele din urmă cu 6-3, trimiţând meciul în set decisiv, cu un ultim game câştigat la zero. În utlimul set, cele două au mers capa la cap până la 4-3 pentru Bogdan, care a reuşit un prim break, pentru 5-3 şi game de serviciu pentru câştigarea meciului. Cristian a contrat imediat cu un rebreak, dar nu a mai putut să egaleze la 5-5, cedându-şi din nou serviciul. Ana Bogdan va întâlni în finală pe câştigătoarea celei de a doua semifinale, jucată de Harriet Dart şi Karolina Pliskova. Prezenţa în semifinală îi aduce lui Jaqueline Cristian un premiu de 11.610 euro şi 98 de puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *