100 Cele mai puternice femei din business. Violeta Balint, Director general, Sennheiser International Manufacturing Romania

Cifră de afaceri Sennheiser Group (la nivel global, 2022): 467,7 mil. euro – portofoliul de soluţii profesionale Profit net (la nivel global, 2022): 114 mil. euro Număr de angajaţi (în cadrul fabricii din Braşov, la finalul anului 2023): 180 Biografie:

Violeta Balint conduce operaţiunile Sennheiser în România din 2019, în calitate de director general al fabricii din Braşov. Anterior,  a ocupat poziţia de director de HR în Hutchinson şi Dräxlmaier în România. Are peste 15 ani de experienţă în HR exclusiv în domeniul industrial şi este doctorand în management şi inginerie industrială. ► În urmă cu 20 de ani, finalizam studiile de filologie în Sibiu, la secţia Română – Franceză, cu intenţia de a deveni profesor. În copilărie, am avut şansa de a întâlni doi profesori de la care am învăţat cât de important este pentru un copil să primească în acelaşi timp informaţii, îndrumare şi încredere în anii de şcoală. M-am decis devreme că vreau să fiu un astfel de profesor, astfel că, imediat după facultate, când am intrat pentru prima dată într-o fabrică, am crezut că este doar un rol temporar, un mic detur din drumul meu spre catedră. ► După aproape 15 ani de experienţă în managementul oamenilor în companii internaţionale, am acceptat oportunitatea de a conduce fabrica Sennheiser din Braşov. Aici, am întâlnit o cultură organizaţională specială care oferă un cadru minunat pentru învăţare şi dezvoltare continuă, o cultură la care participă toţi cei 180 de oameni care se ocupă de asamblarea manuală a echipamentelor folosite de profesionişti în domeniul audio şi creatori de conţinut din întreaga lume.  ► Viitorul industriei audio este influenţat de impactul digitalizării asupra modului în care oamenii creează şi consumă conţinut audio-video, de extinderea accesului la internet de mare viteză, dar şi de dezvoltarea aplicaţiilor de tip Internet of Things (IoT). Echipamentele Sennheiser sunt recunoscute pentru soluţiile inovatoare, fiabile, care asigură o calitate remarcabilă a sunetului. Această preocupare în livrarea unei experienţe audio la cele mai înalte standarde va continua să accelereze dezvoltarea companiei, în special prin formate imersive şi intuitive. Iniţiativa Sennheiser AMBEO pentru randare de sunet revoluţionează echipamentele audio în comunicarea de business, dar şi în industria muzicală şi de live entertainment, care integrează formate imersive tot mai captivante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *